duminică, 18 decembrie 2011

În fapt, din cer

Să merg în Ceruri? Da, îmi e uşor,
şi ştiu că pot afla de ce, de frică,
privirea din pământ nu se ridică
şi gândul e mereu şovăitor.

Să-ntreb, să ştiu, să văd şi să cunosc,
ce vorbe simple fac să se transforme
normalul simplu, în poveri enorme,
pe care doar cei orbi le recunosc.

Opriri nu fac, e tot ce e dorit,
o zi-i prea mult să ştim că e pierdută,
avem de-nvins o ultimă redută,
ca să-mplinim ce nouă ni-i sortit.

Mergem pe-acasă, în curând, în doi,
îmbrăţisaţi plecăm în prima noapte
în care ne vom spune, printre şoapte,
ce-mi eşti, ce-ţi sunt, ce suntem amândoi.

Vei şti că totul are înţeles
şi toate sunt efecte de durată
a ceea ce a fost, cândva, odată,
un drum ales ce-a fost forţat ales.

Acum eu pun în calea apei mal
şi-s uragan ce-mpinge valu-n mare,
să-l ducă-n larg, la mare depărtare,
acolo unde uită-a mai fi val.