joi, 16 februarie 2012

Dragii mei, e bine...

Dragii mei cu sărbători puţine,
Ridicaţi privirea către Cer,
Peste ţară un dezastru vine,
Oameni să nu moară, încă sper.

Puhoi-vor apei dezgheţate
Şi vor cade casele-n înec,
Şi uita-vom iarăşi că, în sate,
Cei bătrâni spre moarte se petrec.

Dragii mei, în lume nu e bine,
Cad păduri virgine sub topor,
Trenuri îngheţate stau pe şine
Ce nu-şi ştiu nici ele rostul lor.

Cu balsam se dau mai toţi pe faţă
Să arate că mai sunt ce-au fost,
Dar sunt fazi şi dis-de-dimineaţă
Trag de timp visând că îşi au rost.

Dragii mei, noi mergem către moarte,
Timpul morţii s-a trezit în noi,
Doar puţini merg drept, spre mai departe,
Cei mai mulţi spre viaţa de apoi.

Azi ne sunt hăitaşi spre căi străine
Cei ce se arată îndrăznind
Să ne spună doar că nu e bine
Când lumini spre podium îşi aprind.

Dragii mei, din noi ce mai rămâne
Când trăim minţind că mai trăim,
Ca să ştim că pot să ne îngâne
Cei ce ne urăsc de ne iubim?