miercuri, 1 februarie 2012

La ceas de treceri...

De ieri m-am sărăcit de-o rădăcină,
Mă simt cumva spre cer eliberat...
Am doar un drum... În sus, înspre Lumină,
Ce-a fost, a fost... aşa s-a întâmplat.

Mai mult sau mai puţin a fost să fie
Ceea ce unii spun că n-ar fi fost,
Avut-am totuşi o copilărie
Ce mi-a impus să ştiu al vieţii rost.

Azi sunt mai liber, pot zbura-nspre munte
Mânat de dorul de a urca mai sus,
Uitând că sunt un şir de amănunte
Ce-şi duce crucea-n spate, ca Iisus.

Sunt parcă mai sărac... doar dintr-o parte
Mă mai privesc cei ce aproape-mi sunt,
Şi de la mine mai aşteaptă-o carte
În care spun ce văd înspre Pământ!

Aseară-am adormit... Simţeam dorinţa
De-a şti că apa mării a-ngheţat,
Ţinându-şi într-un fel făgăduinţa
De-a arde-n ger ceea ce nu-i curat.

Aşa îmi este noaptea... nu-mi e teamă,
Trăiesc aici şi-n Ceruri urc mereu...
Dar Cerul simt că tot mai mult mă cheamă...
În Ceruri e de ieri şi tatăl meu!