miercuri, 28 martie 2012

De unul singur

De unul singur duc o viaţă-n spate,
Mi-e frig, mi-e foame, sufăr uneori,
Plătesc această sfântă libertate
De parcă sunt făptaş de mari orori.

Sunt bun când apă pot să scot din piatră,
Sunt rău când om mă vreau şi eu văzut,
Dulăii vieţii tot la mine latră
Şi mârâind îmi fac un alt trecut.

Cuvântul meu e parcă o eroare
Încătuşat de legi cu iz defunct,
Nici dreptul n-am s-arăt că-i o onoare
Că doar în lipsă mulţi mă pun la punct.

Mă simt sătul să văd că vremea trece
Şi trece... şi e totul tot mai greu,
Şi criminalii vor să îmi înece
Credinţa în destin şi-n Dumnezeu.

Eu nu lovesc, minţind dintr-o frustrare,
Ba chiar gândesc cum pot să îi ajut,
Pe cei ce azi, ieşind la drumul mare
Îmi zugrăvesc un mincinos trecut.

I-aş întreba de unde până unde
Pot eu păşi, sau unde pot să zbor,
Şi dacă am un drept, de-a nu-mi ascunde
Ceea ce-mi dă putere să nu mor?

Aşa e viaţa, azi e greu la mine,
Dar pentru ei mă rog la Dumnezeu,
Căci ştiu că mâine nu le va fi bine
Şi marea lor speranţă voi fi eu.

Mă latră doar dulăii puşi pe ceartă
Că nu-s decât bieţi paznici rar văzuţi,
Şi, când văd viaţa mea precum o hartă,
Se vor cu pedigri şi cunoscuţi.

De unul singur duc o viaţă-n spate
Şi nu oblig pe nimeni cu nimic,
Dar pentru om mă lupt, ca-n libertate
Să fie suflet mare şi nu mic.