marți, 20 martie 2012

Deplin răspunzător

Mă cocoşează viaţa câteodată,
Chiar dacă înţeleg ce mi-este dat,
Şi desluşesc de ce mi se arată
Tot ce va fi, ca fapt, deja-ntâmplat.

Că vântul bate, că e chiar furtună
Şi valul de pământ e mişcător,
Eu ştiu, dar ştiu că totuşi vremea bună
Va reveni prin foc nimicitor.

Tăcerea nu mi-e dată să vorbească
În contul evidentului normal,
Când paşii vor doar calea lor firească
Să ducă împlinirea în real.

Căci dincolo de gânduri e menirea,
O zdrobitoare lamă de cuţit
Ce pune-n paranteze răzgândirea,
Şi vieţii îi dă sens cum e sortit.

Am vieţi în pază, ştiu doar ce se poate,
Şi-s împăcat şi când e mai puţin,
Mi-e însă greu atunci când ştiu de toate,
Căci sunt răspunzător în sens deplin.

Şi ştiu şi cum vor unii să refuze
Să fie ei, spunând c-aşa vreau eu,
Accept orice, cu zâmbetul pe buze,
Ştiind că drumul care urcă-i greu.

Aici sunt om, dar ştiu că pân’ la moarte
Ce-i de făcut nu poate fi oprit,
Acolo, sus, e scris în Marea Carte
Ce fapte duc ce-i rău către sfârşit.

M-apasă viaţa însă am putere
Pe trei să-l definesc în mod real,
Ca semn al vieţii ce nicicând nu piere,
Înnobilant, distinct şi natural.

Stau în lumina, ce pe unii-arde,
Să pot privi al umbrelor decor...
Şi pun un semn, dar nu ridic stindarde,
Căci tot ce ştiu nu e întâmplător.

Unora-i dat cam toate să se-ntâmple,
Mie mai toate-s date să le ştiu,
Simt viitorul cum zvâcneşte-n tâmple,
Din el să-mi amintesc când vreau să scriu.

Ştiind nu am de ce, nici cum, mă teme,
Viaţa-i frumoasă, alţii-i fac probleme.