miercuri, 25 aprilie 2012

Furtuni în nori

În vânt se răscoleşte-ntreaga zare,
De pe câmpie până sus, în munte,
Acolo unde stau să se înfrunte
Norii, ce par că vin la confruntare.

Purtând pe umeri veșnicii polare,
Sau semnul unor ape-nvolburate,
Furtunii cer să facă ea dreptate,
Cât încă rodul pomilor e floare.

Că unii, încântaţi de noi ispite,
S-au cam dedat la fapte indecente,
Şi peste umbre pun, ciudat, accente
Să ţină înălţimi înzăpezite.

Doar unii fug, de parcă simt că seara,
Le fură lacrimi care stau să cadă,
Şi nu mai vor să fie veşnic pradă
Celor de friguri dau în plină vară.

Însă rămâne totuşi să se-ntâmple
Ceea ce spus a fost pe totdeauna,
Ca lumea să priceapă că minciuna
Zăpezi, pe munţi, nu pune... doar pe tâmple!