joi, 26 aprilie 2012

Între real şi idiot

Mă întreb ce se-ntâmplă prin lume,
Mă întreb de-a-nţelege mai pot...
Nici nu pot să îmi spun eu pe nume,
Azi când unii mă cred idiot.

Mă întreb cum pot unii să spună
Că iubirea e doar un complot,
Şi că-i vremea şi timpul s-apună...
Cel ce crede în ea-i idiot?

Mă întreb de ce unii mă-ndrumă
Spre plecări, pe un drum ce nu-l pot,
Şi-ncercând, să îmi spună, în glumă,
Îmi scrâşnesc: tu eşti chiar idiot?

Mă întreb ce va fi să reziste,
Mă întreb de nu cumva-s robot
Când citesc pe fundal, în reviste,
Că şi scrisul e-un har idiot.

Mă întreb, căutând întrebarea
Ce va fi să o pun, ca un tot,
Când vor vrea să-şi hrănească mirarea:
Azi sunt bun, ori sunt tot idiot?

Am fost eu, dragii mei, totdeauna,
Am urcat, am căzut, dar mai pot
Să mă-nalţ netrăind în minciuna
Ce m-ar face-ntru tot idiot!

Am fost eu şi sunt eu, cel ce crede
Că un om e un om, nu un ciot,
Că şi fapta din spate se vede
Când făptaşu-i de fapt idiot.